Despre singurătate artiștii scriu și cântă de secole, nu e o veste nouă. Să ne
simțim singuri face parte din experiența umană. Și dacă statisticile despre
singurătate dovedesc ceva, este că nu suntem singuri în a ne simți singuri.
Circumstanțele vieții, sănătatea, vârsta și sexul ne influențează șansele de a
experimenta semne de singurătate la un moment dat în viața noastră.
Indiferent de motivul acestei emoții, să căutăm conexiuni semnificative cu
ceilalți, să explorăm mai multe dintre pasiunile și hobby-urile noastre și chiar
să căutăm ajutor profesional ne poate ajuta să ne simțim mai puțin singuri. Și
pentru a evolua, noi, oamenii, avem nevoie de conexiuni profunde și
semnificative. Este mai important ca niciodată în societatea contemporană să
învățăm să ne construim conștient relații sănătoase.
Recent, singurătatea, ca și alte tulburări de comportament mental și
emoțional, a ieșit mai mult la lumina zilei. Psihologii și specialiștii în
neuroștiință socială se referă adesea la singurătate ca fiind izolare dureroasă.
Accentul pus pe „dureroasă” face o distincție clară între singurătate – starea de
a fi singur – și singurătatea subiectivă, care este sentimentul stresant ce vine
din așteptările neîmplinite cu privire la tipurile de relații interpersonale pe care
dorim să le avem.
Un sfert dintre noi, pe întreaga planetă, ne simțim singuri. E o creștere de 10%
față de acum câțiva ani, deci suntem în punctul în care deși, aparent, avem cele
mai multe și diverse mijloace de conectare, ne găsim la un maxim al înstrăinării
și al singurătății.
Epidemia de singurătatea este o temă prezentă la tot pasul, acoperită de
poleiala interacțiunilor zilnice. Nu putem ignora efectele unor fenomene care
se găsesc în jurul nostru: rata crescută a divorțurilor, copii cu grupuri restrânse
de joacă, oameni care mor în singurătate, neștiuți de nimeni, numărul în
creștere al depresiilor în ciuda averilor ridicate, dezrădăcinarea atâtor oameni
de locurile natale și migrarea lor în alte culturi.
A ne simți singuri nu înseamnă același lucru cu a fi singuri
Socializarea chiar un mecanism de supraviețuire care ne determină să ne
conectăm unii cu alții. Trebuie să fim însă realiști: conexiunile profunde pe care
ni le dorim nu sunt ușor de găsit, iar singura alegere este socializarea
superficială sau lipsa ei. În acest caz, în timp, se poate instala sentimentul de
singurătate. Cercetătorii definesc singurătatea ca pe o izolare socială
conștientă, sau sentimentul de a nu împărtăși conexiunea socială pe care ți-o
dorești.
Să facem, însă, distincția între singurătate și solitudine: a ne simți singuri nu
înseamnă același lucru cu a fi singuri, a ne lua timp pentru noi. Putem să ne
simțim singuri, dar să fim înconjurați de oameni și putem să ne luăm timp să
stăm noi cu noi, fără să nu ne simțim singuri.
Solitudinea este o stare constructivă, pentru că implică timp petrecut cu
sufletul nostru și descoperire de sine. Este o perioadă care poate fi folosită
pentru reflecție, căutare interioară sau creștere, ceea ce ne oferă o șansă de a
recâștiga perspectiva. Ne vă ajuta să ne deconectăm, să ne relaxăm, să facem o
pauză de la orice distragere din cotidian, să ne luăm timp să gândim, să
analizăm ce ne place, ce avem nevoie și cum vom ajunge acolo. Iar asta nu e
același lucru cu singurătatea.
Singurătatea este un sentiment de deconectare de la societate care ne
consumă foarte multă energie, este supărătoare și ne poate tulbura.
Un prim semn că singurătatea a scăpat de sub control este că suntem mai
mereu doar noi cu noi înșine. Deși singurătatea este, de obicei, temporară, când
devine cronică, consecințele pot fi grave. Există o conexiune între singurătate și
depresie, anxietate, vulnerabilitate crescută la probleme de sănătate, precum
cancer, diabet, boli de inimă, chiar sinucidere.
Pentru mulți oameni, singurătatea poate avea un impact semnificativ asupra
calității vieții și a sănătății lor fizice și mentale. Oamenii care suferă de
singurătate cronică tind să rămână departe de restul lumii, indiferent de
condițiile de viață care se schimbă. Interacțiunile sociale îi fac anxioși, deși au
nevoie disperată de mai multă sociabilitatea în viața lor.
Când o persoană suferă de singurătate, își dorește în adâncul sufletului să simtă
că aparține, că este acceptată și dorită, pentru că, de fapt, nu a o relație
adevărată cu sine. Se va regăsi și se va simți validă numai prin oglindirea pe care
o vede în ochii altora.
Cum putem aborda într-un mod sănătos situațiile de felul acesta în viața
noastră? Am dat câteva idei în articolul „Antidot pentru epidemia de
singurătate”.
